V-am „ametit” saptamana trecuta cu nenumaratele calitati si intrebuintari ale uleiului esential de lavanda dar fara sa epuizez subiectul. Nici n-aveam cum, sunt convins ca nu stiu tot, asa ca ii mai las si pe altii se completeze articolele cu cunostintele lor. Asta ar fi primul motiv. Al doilea motiv, imi da ocazia sa pomenesc de beneficiile indirecte si utilizarea lavandei in diverse forme: vie, proaspat taiata, muguri florali, uscata, scuturata.
Gastronomie
Despre cum o puteti folosi in gradina am scris si aici si daca, citind titlul, v-am facut sa va duceti cu gandul la mancare, e musai sa va zic ca multe soiuri de lavanda au si rolul de a da aroma unor preparate culinare deosebite. Folosita ca ingredient aromat in preparatele dulci sau la „tunarea” fripturilor, chiar poate oferi o pata de culoare in universul gastronomic.
Promit ca voi face o serie de articole despre cum putem combina florile plantei cu celelalte alimente traditionale, acum am si ingredientul necesar (cumparat deocamdata de la Mihai, LavandEssence ). Am incercat si ceaiul.
Excelent! E foarte aromat si parca imi aduce aminte de menta si sunatoare. Daca voi ati baut, cum vi s-a parut? Ce gust are? Ah … pentru cei care n-au gustat niciodata lavanda in vreun fel, in niciun caz sa nu va ganditi ca ar avea gust de sapun sau parfum, o sa fiti surprinsi. 🙂
As incheia capitolul gastronomic pomenind si de miere. Da, miere produsa de albine care culeg nectarul florilor de lavanda. La cum miroase de puternic era de asteptat sa profite si albinele.
Decoratiuni cu lavanda
Florile proaspete de lavanda din aproape orice soi, dar in special dintre cele puternic aromate cum este Munstead si Hidcote sau cele cu un aspect deosebit ca cele din seria Ellagance, se folosesc des in scop decorativ in casa sau la evenimente speciale.
In ultimul timp mugurii florali uscati de lavanda sunt tot mai des folositi ca si confetti la nunti. Buchetele de lavanda uscata sunt o excelenta „materie prima” pentru decoratiuni florale. Va puteti inspira de la Simona – La Lavande, ea stie sa le dea o „atingere” anume. 🙂
Deodorizare si indepartarea insectelor
Inchei articolul amintind si de celebrii saculeti cu lavanda. Folositi pentru improspatarea hainelor din dulap sau sertare, protejandu-le, in acelasi timp, de invazia moliilor si a insectelor nedorite, saculetii cu lavanda sunt cele mai populare produse si sunt de preferat echivalentelor chimice din comert. Mai degraba prefer sa concurez albinele, sa am o relatie intima cu saculetii de lavanda din sertarul de lenjerie, decat cu un compus chimic „aranjat” cu mirosul sugerat pe eticheta.
Ca de obicei am senzatia ca n-am spus tot si ar mai fi multe de scris. Asta imi da ocazia sa ma gandesc deja la un articol viitor. Sugestiile si comentariile sunt binevenite si chiar incurajate, iar distribuirea articolului nu supara, ba din contra. 😛
2 comments
Lavanda cu ceapa - Fabrica De Mov
[…] Nu ma apuc acum sa enumar toate calitatile lavandei, un articol deloc exhaustiv il gasiti aici, dar voi pomeni doar de caracterul antifungic si repelent impotriva afidelor, melcilor, […]
Lavanda cu ceapa - Fabrica De Mov
[…] Nu ma apuc acum sa enumar toate calitatile lavandei, un articol deloc exhaustiv il gasiti aici, dar voi pomeni doar de caracterul antifungic si repelent impotriva afidelor, melcilor, […]